La reine est un travail féminin, issu d'un espace nord-transylvanien, dans lequel le miracle s'insinue dans l'ordre commun et où l'histoire récente étouffe le destin des hommes. Elle est la mère de douze enfants avec lesquels elle forme "un corps de mille kilos", avec peu de joie et des souffrances insupportables. Après tout, la reine est la mère universelle.
La tâche du livre de Ioana Nicolaie est de mettre en lumière, à travers l'incursion faulknerienne, dans un esprit qui mélange temps et émotions, une vie, un destin, une trace que l'humanité de ses personnages laisse (ou non) dans le monde. Le livre n'est pas lu avec l'âme légère, mais avec l'âme à la bouche. La narration est dense et se compose d'épisodes qui construisent une vision ethnographique des grands événements de la vie (bref, nous sommes dans l'espace de Rebreanu): une séance, une serviette de table, un mariage, la première nuit de l'amour, l'étonnement, la douleur, la honte, la peur, le premier coup du mari, le premier enfant, le suivant jusqu'à douze ans. La vie d'une femme, telle qu'elle était.
Tout au long du roman, le lecteur rencontrera avec émotion différentes manières de comprendre la réalité: la ville de Văralia, où se déroulent les événements du livre, a quelque chose du village de Prislop, de la magie du comté de Macondo et du drame de la vie des gens du comté de Yoknapatawpha, restant cependant un espace unique, jamais rencontré auparavant, décrit par l'auteur avec un amour sans fin.
Reghina este un Iov feminin, dintr-un spațiu nord-transilvan, în care miraculosul se insinuează în ordinea comună, iar istoria recentă sugrumă destinele oamenilor. Este mamă a doisprezece copii, împreună cu care alcătuiește „un trup de o mie de kilograme“, plămădit din puține bucurii și insuportabilă suferință. Până la urmă, Reghina este mama universală.
Miza cărții Ioanei Nicolaie este să scoată la lumină, prin incursul faulknerian în interiorul unei minți care amestecă timpurile și emoțiile, o viață, un destin, o urmă pe care umanitatea personajelor ei o lasă (sau nu) în lume. Cartea nu se citește cu sufletul ușor, ci cu sufletul la gură. Narațiunea e densă, stratificată în episoade ce construiesc o viziune etnografică a marilor evenimente din viață (în definitiv, suntem în spațiul lui Rebreanu): o șezătoare, un pețit, o nuntă, prima noapte de dragoste, uluirea, durerea, rușinea, frica, prima bătaie primită de la soț, primul copil, următorii până la doisprezece. Viața unei femei, așa cum a fost ea.
Cititorul va întâlni cu emoție, de-a lungul romanului, diverse feluri de a-nțelege realitatea: orășelul Văralia, unde se petrec întâmplările din carte, are ceva din familiarul satului Prislop, din magia ținutului Macondo și din dramatismul vieții oamenilor în comitatul Yoknapatawpha, rămânând totuși un spațiu unic, nemaiîntâlnit, descris de autoare cu o iubire nesfârșită.
